Oamenii se mint. Mult, des, pe faţă, neruşinat, cu nonşalanţă. Oamenii se mint că iubesc sau că urăsc, se mint că totul e perfect sau că nimic nu e bine, se mint că sunt capabili sau că sunt nişte eşecuri, se mint în toate privinţele. Astea ne sunt mecanismele de adaptare şi/sau autoapărare. Simţim că avem controlul asupra situaţiei, asupra propriei noastre vieţi atunci când o facem. Cât de des auzim "nu pot trăi fără el/ea", "eşti cel mai bun/cea mai bună", "ma urăşte/iubeşte toată lumea", "(nu) sunt în stare" sau "nu mai suport". Sunt toate minciuni. Nu-i adevărată niciuna din afirmaţiile astea. Îi şi demonstrez celui care nu mă crede.
Şi cum ar fi dacă într-o zi nu ne-am mai minţi? Ca un cur. N-ar mai fi pasiune, n-ar mai fi suferinţă, totul s-ar reduce la o grămadă de inşiruiri logice, deducţii - raţionamente - judecăţi, argumente, aproximări si probabilizări, poate ar fi prea static totul. Ţipete, tristeţe, extaz, veselie, anxietate, teamă, poate n-ar mai fi chiar aşa cum le ştim.
Şi totuşi, dacă măcar din când in când..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu