women sort for presence…

nominalizat la globul de aur pentru cel mai bun cantec

Wanderin' free

Man in the mirror

despre evenimentele din ultima saptamana s-au scris multe si inca se mai vorbeste. a murit legenda! as vrea sa stiu cine a fost michael. el ca persoana. nu un obiect de vanzare pe care marketingul l-a format in asa fel incat sa fie o jucarie pe piata internationala.
a reusit sa faca schimbarea. a inceput cu el si ceea ce a lasat in urma e la fel de mare daca nu chiar mai mare decat grandoarea obiectului creat de marketing.

acesta ESTE Michael!



In my trials
And my tripulations
Through our doubts
And frustrations
In my violence
In my turbulence
Through my fear
And my confessions
In my anguish and my pain
Through my joy and my sorrow
In the promise of another tomorrow
Ill never let you part
For you`re always in my heart

x-static process

"intrau incet pe alee...la nici doua minute incepura sa bata clopoteii de la intrare. un zumzet linistitor si privirile li se mai intersectau din cand in cand.nu era ceva ce nu cunostea dar parca venise pentru prima data acolo.s-au asezat pe iarba si si-a pus capul in bratele ei. parfumul de STR8 o invaluia ca intr-o matase fina. nu mai era nimic decat fascinatia clipei si linistea interioara. privirea ochilor ei venea de foarte departe in ultimul timp. si poate ca tacerea ei s-a explicat tocmai prin faptul ca ea deja traia si pe planul celeilalte dimensiuni, ca exista doar pe jumatate si nu mai putea vorbi intr-un limbaj pamantesc despre ceva care nu are niciun fel de echivalent. apartine acelui loc,acelui oras, acelor oameni.

si parfumul de STR8.........

her soul remained there with everything."

viata vs viata

Oamenii se mint. Mult, des, pe faţă, neruşinat, cu nonşalanţă. Oamenii se mint că iubesc sau că urăsc, se mint că totul e perfect sau că nimic nu e bine, se mint că sunt capabili sau că sunt nişte eşecuri, se mint în toate privinţele. Astea ne sunt mecanismele de adaptare şi/sau autoapărare. Simţim că avem controlul asupra situaţiei, asupra propriei noastre vieţi atunci când o facem. Cât de des auzim "nu pot trăi fără el/ea", "eşti cel mai bun/cea mai bună", "ma urăşte/iubeşte toată lumea", "(nu) sunt în stare" sau "nu mai suport". Sunt toate minciuni. Nu-i adevărată niciuna din afirmaţiile astea. Îi şi demonstrez celui care nu mă crede.

Şi cum ar fi dacă într-o zi nu ne-am mai minţi? Ca un cur. N-ar mai fi pasiune, n-ar mai fi suferinţă, totul s-ar reduce la o grămadă de inşiruiri logice, deducţii - raţionamente - judecăţi, argumente, aproximări si probabilizări, poate ar fi prea static totul. Ţipete, tristeţe, extaz, veselie, anxietate, teamă, poate n-ar mai fi chiar aşa cum le ştim.

Şi totuşi, dacă măcar din când in când..

God how i love it

Quelqu'un m'a dit

despre acte de caritate

Necazul e ca daca incerci sa fii mai prost decat esti defapt, de cele mai multe ori iti reuseste.Am ajuns pentru a mia oara la aceasta concluzie datorita unui amic cu care conversam linistita fara sa banui ca saracul om avea o problema existentiala referitoare la ceea ce ma priveste. "Tic Tac we`ve got only 4 minutes to save the world". De parca interesul acerb manifestat l-ar fi ajutat ca la 80 de ani sa nu mai faca artrita si sa nu mai mearga intr-un baston obosit gandidu-se ca plozii lui sunt departe si ca probabil, la cum priveste el lucrurile, nimeni nu o sa-l mai bage in seama d-apai in alta parte :))
Incercand sa nu ma afecteze foarte tare lipsa de sinapse a unor persoane "binevoitoare" mi-am savurat ceaiul in continuare spre disperarea celui in cauza si a sustinatorilor lui in care mediocritatea e la ea acasa.
Si acum stau si ma intreb... Oare chiar nu doare
Cultura secolului 21 e deja compromisa. Condoleante celor care incearca in 4 minute sa salveze "lumea". And guess what? Oricum nu o sa reuseasca. Partea funny e ca avand grija altora s-ar putea sa treaca acele 4 minute ...

Imi amintesc o seara de Luni, intr-o Mai prea frumoasa decat de obicei, si strazile acelea pe care nu era nimeni. Ma grabeam incet spre casa cand ma opreste o fetia in jur de 8 ani si ma intreaba daca am vazut. O intreb mirata ce sa vad la care manuta ei fragila arata catre doi batranei care stateau pe o banca aproape de casa mea tinandu-se de mana si zambind unul la altul. Am sarutat fruntea copilei si mi-am continuat drumul gandindu-ma cat de putin ii trebuie cuiva sa fie fericit.
Adierea vantului ma linistise si mai mult. Apucasem sa imi dau seama ca nu sunt singura.